Insula secretă a rebelilor


Pitcairn este o insulă stâncoasă îndepărtată, sălbatică și singuratică a cărei vârfuri se înalță la peste trei sute de metri deasupra valurilor Oceanului Pacific de sud, la aproximativ două mii de kilometri la sud-est de feerica insulă Tahiti.

În mod surprinzător, după aspectul sever se ascunde un adevărat paradis cu climă subtropicală caldă și pământ fertil.
Insula Pitcairn își datorează renumele marinarilor rebeli de pe vaporul de război britanic, Bounty. 
În 1789 marinarii l-au pus pe William Bligh, căpitanul cu mână de fier, împreună cu câțiva dintre adjutanții săi, într-o barcă neacoperită, pe mare.
Cârmaciul secund, Christian Fletcher, împreună cu opt rebeli au hotărât să se ascundă, deoarece a fost evident că marina militară britanică va face tot ce îi stă în putință, să îi trimită pe eșafod. Rebelii, împreună cu nouăsprezece bărbați și femei polinezieni, s-au refugiat pe insula Pitcairn. Incredibil, dar Bligh a rămas în viață. Timp de patruzeci de zile a parcurs cu barca aproape șase mii de kilometri până la insulele Timor. A fost mai norocos decât mulți dintre dușmanii săi.

Alcoolismul și învrăjbirea din cauza femeilor în timp scurt i-a lichidat pe mulți dintre rebeli, printre care și pe Christian. 
Unul dintre ei a fost prins, dar a fost grațiat de regele George al III-lea. În anul 1800 doar un singur rebel, un oarecare Henry Adams, a fost în viață pe insulă. Până în anul 1829, când a murit la vârsta de șaizeci și opt de ani, a reușit să întemeieze o comunitate bine organizată, pașnică.

Din 1887 locuitorii insulei sunt membrii sectei adventiștilor, și la fel ca străbunii lor, și în prezent se ocupă cu agricultură naturalistă. În zilele noastre, în lipsa posibilităților de a învăța și de a muncii, numărul populației insulei a scăzut de la două sute la mai puțin de cincizeci. 

Când în 1787 vasul Bounty a părăsit Anglia către Tahiti, nimeni nu a bănuit ce odisee va avea de parcurs.